Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost prezenți, încă din cursul nopții trecute, pe drumurile publice din județ, unde s-au asigurat că se acționează cu material antiderapant pentru a se putea circula și pentru a preveni eventualele accidente.
Circulația este închisă pe următoarele drumuri:
DN 23 B Stupina-Ciorăști, DJ 204 E Haret- Panciu, DJ 204 D Focșani- Suraia, DJ 205 H Domnești- Păunești, DJ 205 H Haret-Mărășești, DJ 205 E Bizighești – Țifești.
”Le recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă la volan şi să respecte cu strictețe regulile privind circulația pe drumurile publice.
Precizăm că, în condiţiile unui trafic aglomerat, ninsoarea poate determina apariţia unor blocaje rutiere temporare.
Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, gheață sau polei, distanţele sunt mai greu de apreciat. Aşadar, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă!
Vă sfătuim să nu porniți la drum dacă nu v-ați echipat corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanţuri antiderapante, lopată, etc.).
Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei”, au atras atenția IPJ Vrancea.