Ministerul Dezvoltării a anunțat aprobarea finanțării pentru primele proiecte de înființare de rețele de alimentare cu gaze prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Este vorba de 73 de proiecte, din care șase din Vrancea, care au fost preluate de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde au fost declarate eligibile, dar fără finanțare.
”Acestea fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 165 unități administrativ-teritoriale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM”, arată reprezentanții Ministerului Dezvoltării.
Proiectele din Vrancea care au primit finanțare sunt:
- Înființare rețea de alimentare și distribuție gaze naturale în comunele Biliești și Suraia – 46.324.653,85 69 lei
- Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Golești 0 21.869.239,74 70 lei
- Înființare rețea de alimentare și distribuție gaze naturale în comunele Homocea și Ploscuteni – 38.217.806,11 71 lei
- Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în comunele Tâmboești, Sihlea, Obrejița și Slobozia Bradului – 94.451.135,47 72 lei
- Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în comunele Urechești, Gugești și Popești – 94.737.068,81 73
- Înființare rețea de gaze în comuna Vârteșcoiu – 403.282,22 lei



