Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea are un nou inspector pentru limba și literatura română, după ce George Panțică și-a înaintat demisia din funcție. Decizia a fost una aparent surprinzătoare, având în vedere că acesta ocupa postul de la 1 septembrie 2025.
Inspectorul școlar general, Livia Marcu, a precizat că demisia a fost din motive personale. George Panțică urmează să revină la catedră, la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”.
În locul său a fost numită Maria Drăgan, director adjunct la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, cu avizul Ministerului Educației. Aceasta va prelua funcția începând cu data de 2 decembrie.



