Elevii din ciclul primar ai Școlii Gimnaziale „Mihail Armencea” din Adjud învață într-o clădire complet reabilitată, modernă și eficientă energetic. Investiția vizează crearea unui spațiu sigur și adaptat cerințelor actuale din educație.
La inaugurarea care a avut loc luni au participat reprezentanți ai administrației locale și județene, printre care Marius Iorga, prefectul județului Vrancea, un reprezentant al Consiliul Județean Vrancea, conducerea Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, cadre didactice și directorii unităților de învățământ din municipiu.
„Mă bucur că putem oferi elevilor și cadrelor didactice o școală modernă, sigură, eficientă energetic și adaptată nevoilor actuale. Finalizarea acestui proiect este o dovadă că administrația locală va continua să susțină educația și să investească în infrastructura școlară. Îmi doresc ca Adjudul să fie un oraș în care copiii să învețe în cele mai bune condiții”, a spus George Nica, primarul municipiului Adjud.
Proiectul a avut o valoare de 5.001.404,12 lei + TVA, cu o durată contractuală de 18 luni. Deși termenul de finalizare era stabilit pentru martie 2026, lucrările au fost recepționate la 30 ianuarie 2026.
Investiția a prevăzut termoizolarea clădirii, modernizarea sistemelor de încălzire și electrice (cu panouri fotovoltaice), realizarea ventilației, refacerea finisajelor, montarea sistemelor de siguranță și adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități. Momentul inaugural a fost marcat și de sfințirea clădirii.






