Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează joi, 5 martie 2026, de la ora 18.00, la Galeriile de Artă din Focșani, o seară artistică dedicată doamnelor și domnișoarelor. Evenimentul marchează apropierea Zilei Internaționale a Femeii.
Pe scenă vor urca folkistul și poetul Adrian Bezna și poetul Sorin Poclitaru, care vor interpreta versuri și melodii inspirate din universul feminin, trecerea timpului și relațiile umane.
Organizatorii anunță un program ce îmbină muzica folk, poezia și umorul, într-un eveniment dedicat feminității și sensibilității.
Seara artistică va avea loc la Galeriile de Artă Focșani, situate pe bulevardul Unirii, nr. 57 A. Intrarea este liberă.






