Consiliul Local Focșani ar fi trebuit să se întrunească astăzi în ședință ordinară, însă dispoziția de convocare a fost revocată, tot astăzi, de primarul Cristi Misăilă. Decizia a fost luată în contextul în care, în această perioadă, sunt încă valabile modificările Codului administrativ prin care angajații contractuali nu pot fi și aleși locali sau județeni. Deși aceste prevederi au fost anulate ieri în Parlament, legea nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial și nu se aplică.
Primarul Cristi Misăilă susține că exista riscul ca ședința să nu aibă cvorum, deoarece mulți consilieri au anunțat că nu participă.
„Mai mulți consilieri locali au sunat la secretarul general, la liderii de grup și au anunțat că nu pot participa la ședință. Este și perioada concediilor. Nu am de unde să știu (cu privire la incompatibilități – n.r.), așa am primit informații. Doi consilieri nu sunt în țară, printre care și un viceprimar, în zone fără semnal. Din informațiile pe care le aveam, exista riscul să nu avem cvorumul minim pentru organizarea ședinței”, a declarat primarul Cristi Misăilă.
Printre cei aflați într-o posibilă incompatibilitate este chiar administratorul public al Focșaniului, dar și alți aleși locali.
Cum, de regulă, la ședințele ordinare nu sunt probleme cu cvorumul, iar consilierii plecați pot intra online, nu este exclus să se fi renunțat la ședință pentru a evita orice problemă apărută din modificările repetate ale Codului administrativ.



