Șeful IPJ Vrancea și polițiștii din Cotești au donat sânge

0
135

Comisarul șef Remus Nica, inspectorul șef al IPJ Vrancea și polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești au donat sânge, vineri dimineață, în cadrul campaniei ”Împreună dăruim speranță”. Această acțiune a venit ca urmare a apelului făcut de reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Focșani.

”De la debutul campaniei – 3 octombrie, au trecut pragul Centrului pentru a dona, colegii din structurile de ordine publică, rutieră, prevenire, arest preventiv, logistică, investigarea criminalității economice, cabinet și investigații criminale, iar în zilele următoare, vor merge colegi de la celelalte structuri, cu toții dornici de a veni în sprijinul semenilor, nu doar prin sângele donat, ci și prin donarea bonurilor valorice primite, pe care le vom folosi, ca de fiecare dată, pentru face o bucurie unor oameni mai puțini norocoși.

Având în vedere criza actuală de sânge, îndemnăm pe toți cei care sunt eligibili pentru a dona, să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină și să facă acest gest umanitar și benefic pentru sănătatea tuturor.

Un singur donator poate salva, printr-o donare, cel puțin 3 vieți!

 Într-o zi, oricine poate depinde de sângele donat!”, au arătat reprezentanții IPJ Vrancea.