Reprezentanții Sistemului Național Antigrindină au explicat în detaliu cum a fost posibil ca viile din zona comunei Țifești să fie distruse de grindină. Deși Unitatea Vrancea a intrat în alertă, rachetele nu au putut fi lansate, întrucât a existat o interdicție din partea aviației civile pentru un interval de 40 de minute. Cu o zi înainte, au fost lansate 26 de rachete antigrindină, iar grindina a fost ”transformată” în precipitații, susțin reprezentații Sistemului Național Antigrindină.
Indirect, aceștia i-au contrazis pe fermierii vrânceni din alte domenii care susțin că rachetele alungă norii de ploaie și provoacă secetă. De altfel, atunci când au avut loc diverse evenimente la centrul de la Focșani specialiștii au susținut că rachetele antigrindină pot avea doar un efect de creștere a precipitațiilor atunci când lovesc noii cu grindină.
În ultimele zile, au existat numeroase presupuneri, acuzații și speculații lansate în spațiul public care au plecat de la faptul că fermierii au avut o întâlnire cu prefectul Nicușor Halici, iar acesta a spus că va cere studii științifice pentru a vedea legătura dintre rachetele antigrindină și precipitații.
Iată ce spun reprezentanții Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor:
România se confruntă la ora actuală cu schimbări climatice bruște și extreme, îndeosebi secetă și căderi de grindină.
În ultimele zile, zona Vrancea a fost afectată de fenomene meteorologice periculoase. Vă prezentăm impactul diferit al acestora, în funcție de modul de realizare a intervențiilor active în atmosferă.
În data de 29.06.2022, din cauza apariției norilor convectivi aducători de ploaie și grindină, Unitatea Vrancea a intrat în stare de alarmă, iar în zona de protecție au fost lansate 26 de rachete antigrindină. În urma acestei acțiuni, fenomenul de grindină a fost combătut, precipitațiile au căzut la sol sub formă lichidă, iar în zona protejată a plouat.
Următoarea zi, în data de 30.06.2022, după cum se poate vedea și în imaginea de mai jos, în zonă au apărut iar nori purtători de grindină, Unitatea Vrancea a intrat în stare de alarmă, dar a primit interdicție de tragere de la autoritatea de aviație civilă. Din această cauză, nicio rachetă antigrindină nu a putut fi lansată. Interdicția de lansare a rachetelor antigrindină a fost valabilă în intervalul orar 16:28 – 17:08. Ca urmare a acestei situații, în zona Panciu-Țifești, cantitatea de precipitații care a ajuns la sol a fost de cca 50 l/mp, dar a fost însoțită și de grindină, fapt ce a condus la distrugerea unor culturi agricole.
În imaginea radar, evidențiate pe hartă cu albastru și diferite nuanțe de roșu, se pot observa formațiunile noroase purtătoare de grindină care s-au manifestat ieri în zona Panciu.
Vremea rea este prezentă în continuare în aproape toate zonele țării, iar Unitățile de combatere a căderilor de grindină din cadrul Sistemului sunt în alarmă și au activat deja procedurile de autorizare a lansărilor de rachete. Vă vom informa cu privire la rezultatul acestora.


