Site-ul dedicat pentru Recensământul Populației și Locuințelor s-a blocat în prima zi de funcționare, din cauza numărului foarte mare de persoane care l-au accesat. În aceste condiții, autoritățile au anunțat că autorecenzarea se poate direct pe platforma de autorecenzare – https://autorecenzare.insse.ro sau pe site-ul Institutului Național de Statistică – https://insse.ro/cms/ro.
Aceste platforme vor fi utilizate până când site-ul pentru recensământ va deveni funcțioal.
„Ca urmare a interesului foarte ridicat manifestat de populaţie pentru accesarea platformei de autorecenzare în primele ore ale zilei de 14 martie, website-ul dedicat Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor a fost suprasolicitat. Astfel, până la suplimentarea resurselor de natură tehnică, rugăm persoanele care doresc să se autorecenzeze să acceseze direct Platforma de Autorecenzare la adresa https://autorecenzare.insse.ro sau site-ul Institutului Naţional de Statistică la adresa https://insse.ro/cms/ro. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru interesul manifestat”, a anunţat, luni, Institutul Naţional de Statistică.


