Un bărbat de 54 de ani, din Odobești, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost oprit pe o stradă din Odobești, în seara zilei de 17 august, în jurul orei 19:20. Pentru că emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest.
Bărbatul a fost dus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.



