-Publicitate-

Polițiștii au întocmit mai multe dosare penale pentru infracțiuni rutiere. Astfel, la data de 9 iunie a.c., ora 11:15,  polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu au depistat un bărbat de 51 de ani, din comuna Mera în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din orașul Odobești, sub influența băuturilor alcoolice.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.

 

De asemenea, la data 9 iunie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au depistat un tânăr de 19 de ani, în timp ce conducea un autoturism în comuna Cârligele, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În seara zilei de 9 iunie a.c., ora 19:13,  polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au depistat un bărbat de 40 de ani, din comuna Tănăsoaia, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea de domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice.

Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.

 

În cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere fără permis.

-Publicitate-

Adaugă anunț Gratuit


Florăria Focșani