Un șofer a fost prins de polițiști conducând sub influența unor substanțe interzise.
În cursul zilei de ieri, 21 martie, în jurul orei 16:35, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii.
Întrucât acesta avea un comportament specific consumatorilor de substanțe active, polițiștii l-au condus la o unitate medicală iar în urma efectuării testului preliminar privind consumul de substanțe psihoactive, rezultatul a fost pozitiv pentru consumul de THC cannabis.
Ulterior, bărbatului i-au fost prelevate probe în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Tot ieri, 21 martie, în jurul orei 18:10, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani pe raza satului Voetin.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,76 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În cursul nopții trecute, în jurul orei 00.05, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirea Principatelor deși se afla sub influența alcoolului.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,42 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot în cursul nopții, în jurul orei 01.05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au oprit pe strada Siret din localitate un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
Totodată în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,09 mg/L alcool pur în aerul expirat .
În toate cazurile, polițiștii vrânceni au întocmit dosare penale.



