Statul s-a împrumutat luni cu 400 milioane lei pentru scadența aprilie 2035 pentru care a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 7,83%, sumă care a fost completată marți cu încă 32 milioane lei, la același randament mediu.
Se observă creșterea dobânzilor pe care le acceptă statul, în ton cu ceea ce se întâmplă și în piața secundară de la Bursa de Valori.
Necesarul mare de finanțare al statului, care se împrumută în acest moment direct de la băncile comerciale, va influența și nivelul indicilor ROBOR, care se vor apropia treptat de randamentele anuale ale titlurilor de stat cu scadența sub un an.
La rândul lor, indicii vor afecta indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) reglementat de OUG 19/2019, ceea ce va ridica costurile la creditele luate, atâta vreme cât BNR va menține dobânda de politică monetară la 6,50%, câtă vreme inflația va fluctua în jurul valorii de 5%.
Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,95%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,01% iar cel la 12 luni 6,11%.
Leul și celelalte monede din regiune au profitat de reducerea cererii de monedă americană și au avut o evoluție ușor apreciativă față de cea unică. Cursul euro a scăzut de la 4,9756 la 4,9748 lei, iar cotațiile au coborât la 4,974 – 4,975 lei.
În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2092 zloți/euro. În schimb, a celei maghiare s-a depreciat marginal la 409,02 forinți/euro.
Înainte de publicarea unor date economice fundamentale din Statele Unite, euro deprecia la 1,0413 – 1,0495 dolari, după creșterea la 1,05 dolari de la începutul săptămânii, iar media monedei americane a urcat de la 4,7306 lei la 4,7679 lei.
Cursul francului elvețian a scăzut marginal la 5,2655 lei iar cel al lirei sterline a crescut la 5,9347 lei.
Prețul gramului de aur a scăzut de la 421,5141 lei la 420,4739 lei, în timp ce cotațiile metalului galben erau de 2.733,40 – 2.747,60 dolari/uncie.
Criptomonedele au depășit șocul primit de companiile din domeniul tehnologiei, în special cel al Inteligenței Artificiale, care le-a provocat pierderi de sute de miliarde de dolari, după ce startup-ul chinezesc DeepSeek a prezentat un model IA mai ieftin cu circa 90% față de modelele dezvoltate de americani.
Bitcoin se tranzacționa între 101.355 – 103.353 dolari, după minimul de 97.819 dolari atins luni. Ethereum care a scăzut luni până la 3.029 dolari, se tranzacționa în culoarul 3.152 – 3.221 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
(Radu GEORGESCU)