Primăria Panciu vrea să vândă două utilaje pentru construcții achiziționate cu fonduri europene de sute de mii de euro în anul 2009 și despre care susține că nu le poate folosi și nu s-au găsit firme care să le închirieze. Consiliul Local Panciu a fost convocat miercuri în ședință ordinară , la ora 15.00, pentru a aproba scoaterea la licitație a bunurilor.
Este vorba un concasor și un excavator, care valorau aproximativ 800.000 de euro în urmă cu 15 ani, atunci când au fost achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Pentru concasor prețul de pornire la licitație a fost stabilit la 60.000 de euro, iar pentru excavator la 30.000 de euro.
”Bunul mobil nu poate fi utilizat conform destinației lui din mai multe considerente după cum urmează:
- Societatea DUSPI SERV Panciu SRL nu a reușit să identifice potențiali beneficiari de lucrări/servicii în perioada în care a avut în administrare cele două utilaje;
- Orașul Panciu nu deține o societate ”in – house” care să poată utiliza aceste bunuri;
- La nivelul aparatului de specialitate al Primarului Orașului Panciu nu există personal calificat și autorizat care să poată deservi aceste utilaje și nici nu există motive temeinice pentru angajarea acestui tip de personal datorită caracterului sezonier și neconstant al activității.
În aceste condiții, singura opțiune valabilă din punct de vedere economic este vânzarea bunului mobil prin licitație publică”, se arată în referatele celor două proiecte de hotărâri.
Utilajele au făcut și obiectul anchetelor care l-au vizat pe fostul primar Iulian Nica. Acestea ar fi fost închiriate o perioadă unei firme, după care timp de câțiva ani, până în 2020, au rămas gratuit la aceeași firmă. Procurorii au estimat că s-ar fi produs un prejudiciu de peste 900.000 euro, suma care ar fi putut fi încasată dacă utilajele erau închiriate.