Stradă abia asfaltată, decopertată și reparată cu asfalt tocat

0
137

Situație jenantă pentru Primăria Focșani pe strada Alecu Russo, recent asfaltată. Strada a fost decopertată, iar gropile umplute cu asfalt tocat, care probabil va sări în curând de sub roțile mașinilor. Alecu Russo este una dintre străzile reabilitate cu fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) unde Ministerul Lucrărilor Publice a descoperit nereguli în calitatea lucrărilor efectuate și a refuzat decontarea. De altfel, aceasta nu este prima stradă care se strică imediat după asfaltare, ceea ce ridică semne de întrebare asupra calității lucrărilor efectuate. 

”Misăilă țipă că nu mai primește bani pentru lucrările începute la unele străzi însă nesimțirea lui nu are limite! Pe strada Alecu Russo, una dintre cele unde s-au găsit probleme, au fost decopertate gropile. Însă, în loc să fie asfaltate, au fost astupate cu zgură! Ați citit bine: cu asfalt tocat! Până unde se mai merge cu furtul din banii publici? Focșănenii nu trebuie să mai lase echipa psd-istă a lui Misăilă să îi jefuiască zi de zi!”, au spus reprezentanții PNL Focșani, cei care au publicat pozele cu lucrările.