Acasă Actualitate Sute de intervenții gestionate de pompierii vrânceni în luna noiembrie

Sute de intervenții gestionate de pompierii vrânceni în luna noiembrie

0
267

Pompierii militari din județul Vrancea au gestionat, în luna noiembrie, un total de 496 de misiuni, care au vizat stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, descarcerarea, salvarea persoanelor și animalelor aflate în pericol, precum și alte intervenții specifice situațiilor de urgență.

Cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea primului ajutor medical. Echipajele SMURD au intervenit în 343 de cazuri, pentru asistarea și transportul la spital al persoanelor rănite sau cu probleme medicale. Detașamentul de Pompieri Focșani a înregistrat cele mai multe intervenții – 159, urmat de Secția de Pompieri Adjud, cu 91 de cazuri, Stația de Pompieri Panciu – 55 de cazuri și Secția de Pompieri Vidra – 38 de cazuri.

Pe linia stingerii incendiilor, pompierii au acționat la 34 de evenimente, dintre care șase au fost incendii de vegetație uscată, iar 28 au izbucnit la gospodării ale populației. Principalele cauze identificate au fost scurtcircuitele electrice, utilizarea focului deschis, jarul sau scânteile și efectul termic al curentului electric.

De asemenea, echipajele de descarcerare au intervenit în trei situații pentru extragerea victimelor din autoturisme implicate în accidente rutiere. Alte misiuni au vizat asistența persoanelor, asigurarea și supravegherea zonelor cu risc, salvarea animalelor, protecția mediului și activități de recunoaștere în teren.

În unele situații, intervenția nu a mai fost necesară: în 10 cazuri echipajele au fost întoarse din drum, 15 deplasări s-au încheiat fără intervenție, iar cinci solicitări s-au dovedit a fi alarme false. Totodată, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au intervenit, independent sau în cooperare cu ISU Vrancea, în 20 de cazuri.

Reprezentanții ISU Vrancea precizează că salvatorii rămân permanent la datorie, iar evenimentele din teren sunt atent monitorizate de Centrul Operațional pentru a asigura un răspuns rapid și eficient. Pentru informarea populației privind comportamentul în situații de urgență, sunt recomandate platforma fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU.