Acasă Actualitate Tânăr reținut pentru tentativă de omor după ce a lovit cu mașina...

Tânăr reținut pentru tentativă de omor după ce a lovit cu mașina un alt tânăr cu care se certase

0
558

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost reținut sub acuzația de tentativă de omor în urma unui conflict. Sâmbătă seara, la ora 22:55, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Democrației, din municipiul Focșani.

Polițiștii spun că tânărul acuzat, în urma unui conflict, a lovit cu mașina un alt tânăr, după care a fugit de la fața locului.

„În urma cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, pe fondul unui conflict spontan petrecut în apropierea locului accidentului, ar fi lovit un alt tânăr, în vârstă de 21 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă.

La sosirea echipajului de poliție, conducătorul auto nu se mai afla la fața locului, fiind demarate verificări pentru identificarea acestuia.

În urma activităților desfășurate, la scurt timp, conducătorul auto a fost identificat.

 Tânărul de 21 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Vrancea.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Ulterior, duminică, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în tentativă de omor, iar tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta urma să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.