Sâmbătă, la ora 15.00, se deschide Târgul de Crăciun organizat în Piațeta ”Ion Dichiseanu” din Adjud. Acesta va fi deschis, zilnic, până pe 23 decembrie.
De la ora 16.45, în aceeași locație, copiii vor putea urmări filmul ”Marea bulgăreală”, iar de la ora 18.00, îi așteptăm pe cei mari la spectacolul ”Concert de datini și obiceiuri de iarnă” susținut de ansamblul folcloric ”Ca la noi” din Bacău, acompaniați de soliștii vocali Mihaela Iordache și George Cojocărescu.
Spectacolul folcloric va fi transmis live pe această pagină, însă nimic nu se compară cu atmosfera de la fața locului!
De asemenea, AICI se pot urmări, fără sonor, toate activitățile desfășurate în piațetă în această perioadă a sărbătorilor.
”Vă așteptăm cu brațele deschise și vă oferim, celor care doriți, un ceai cald gratuit la una dintre căsuțele amplasate în piațetă! De la aceeași căsuță din lemn puteți achiziționa decorațiuni pentru casă specifice sărbătorilor de iarnă create de copiii care frecventează centru „Sf. Stelian”. Fondurile strânse vor fi folosite pentru pictarea holurilor și cabinetelor centrului!”, a anunțat Primăria Adjud.



