Consiliul Local Focșani a votat, cu puțin timp în urmă, majorarea tarifelor la salubritate, după ce primarul Cristi Misăilă a ajuns la o înțelegere cu consilierii PNL și USR, care dețin majoritatea. Sumele propuse de edil au fost diminuate pentru persoanele fizice, în urma unei amendament făcut de liberalul Victor Dumitru. Astfel, tarifele se măresc cu 2 lei, față de 2,5 lei cât ceruse primarul Focșaniului. Focșănenii vor plăti 14,71 lei lunar pentru ridicarea deșeurilor menajare.
Dintre consilierii prezenți, singurul ales local care nu a fost de acord cu majorarea tarifelor a fost viceprimarul PNL Ana – Maria Dimitriu, care a făcut notă discordantă. Aceasta a cerut primarului Cristi Misăilă să retragă privind proiectele privind salubritatea pentru ca noii membrii din Consiliul de Administrație al CUP Salubritate, de la PNL și USR, să aibă acces la date și să prezinte o informare consilierilor. Primarul Cristi Misăilă a acuzat, în replică, că în spatele acestei solicitări se află deputatul Ion Ștefan.
Consilierii PNL și USR au votat alături de PSD și pentru majorarea tarifelor pentru transport public în Focșani.
Înainte ședinței de miercuri a Consiliului Local Focșani, Consiliul de Administrație al CUP Salubritate a fost mărit de la trei la cinci membri. Cele două poziții au fost ocupate de reprezentați ai PNL și USR.



