Tronsonul din DN 11A care face legătura între Adjudu Vechi și E85 va fi închis pentru circulația rutieră joi și vineri, în intervalul orar 8.00 – 18.00.
Circulația rutieră dinspre Adjud/Bacău spre Bârlad și invers se va desfășura pe varianta ocolitoare, respectiv pe drumul județean DJ119J. În acest sens, vor fi amplasate indicatoare rutiere corespunzătoare.
Întreruperea circulației se face din cauza lucrărilor efectuate la calea ferată.
”Lucrările de întreținere și remediere ale căii ferate se vor executa în zona de siguranță a acesteia, de o parte și de cealaltă a trecerii la nivel, pe o porțiune de 10m.
Măsura de închidere a circulației pe perioada menționată este luată cu înștiințarea Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Vrancea, la solicitarea S.N. C.F.R. – Sucursala Regională Galați în vederea efectuării lucrărilor de către Secția L.5 C.F.R. Târgu Ocna”, a anunțat Primăria Adjud.



