Pe 15 ianuarie, ora 22.27, polițiștii Serviciul Rutier au depistat un bărbat de 24 de ani, din Odobești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului din Odobești. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul s-a ales dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 16 ianuarie, ora 09:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au depistat un bărbat, de 50 de ani, din Mărășești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, deși se afla sub influența alcoolului.
Astfel, în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot pe 16 ianuarie, la ora 14:05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au depistat un bărbat, de 66 de ani, din Odobești, în timp ce conducea un autoturim, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,95 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.



