Tineretul Social Democrat (TSD) Focșani organizează, în perioada 12-23 decembrie 2022, prima ediție din „Crăciun de poveste în Focșani”, un concurs de pictură dedicat tuturor tinerilor cu vârsta până în 18 ani și cu domiciliul în Focșani.
”Astfel, invităm în mod public tinerii focșăneni, care doresc să își arate creativitatea, să realizeze o pictură prin care să evidențieze emoția din Municipiul Focșani, acum în preajma Sărbătorilor de Crăciun.
Pentru a vă înscrie în concurs trebuie să trimiteți pictura în format .jpg sau .png la adresa de e-mail: tsdfocsani@gmail.com împreună cu numele, vârsta și numărul de telefon. Perioada de transmitere a picturilor este 12 – 16 decembrie 2022.
Toate pozele cu creațiile voastre vor fi postate pe pagina oficială de Facebook TSD Focșani, împreună cu numele, prenumele și vârsta concurentului, în data de 17 decembrie 2022.
În perioada 17 – 22 decembrie 2022, ora 20:00 lucrările pot fi votate pe pagina de Facebook TSD Focșani.
Un like = un vot”, se arată într-un comunicat de presă al TSD Focșani.
Premiile, în funcție de numărul de like-uri primite, sunt următoarele:
Locul I: 1000 RON
Locul al II-lea : 750 RON
Locul al III-lea: 500 RON
Premiile vor fi înmânate câștigătorilor pe 23 decembrie. Aceștia vor fi însoțiți la cumpărături de reprezentații TSD Focșani și își vor putea alege produse în funcție de valoarea premiului câștigat.



