Un accident a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 23, la Mândrești. Din primele informații, două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate.
La fața locului, intervin polițiștii și trei echipaje din cadrul Detașamentului Pompieri Focșani, cu autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere a incendiilor. De asemenea, la accident s-au deplasat și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.



