Acasă Actualitate Un băiat de 11 ani din Milcovul a găsit un portofel cu...

Un băiat de 11 ani din Milcovul a găsit un portofel cu 2000 de lei și a avut grijă să ajungă la proprietar. Polițiștii au mers la școală să îl felicite

0
240

Pe 13 februarie, un băiat în vârstă de 11 ani, elev în clasa a V-a a Școlii Gimnaziale Milcovul, în timp ce se deplasa către școală împreună cu fratele și sora sa, a observat pe partea carosabilă un portofel ce conținea suma de 2000 de lei și acte de identitate. Acesta l-a luat și, fără să stea pe gânduri, l-a înmânat directorului școlii din comuna Milcovul, care l-a predat polițiștilor din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat proprietarul în persoana unui bărbat din municipiul Galați  și împreună cu minorul i-au înmânat  acestuia portofelul.

Aflând despre toate acestea, reprezentanții IPJ Vrancea au mers la Școala Gimnazială Milcovul, unde învață elevul, ocazie cu care au desfășurat o activitate pe line de educație rutieră, oferind totodată și alte recomandări preventive, adaptate vârstei lor.

La finalul acestor activități, copilul a fost premiat în aplauzele colegilor cu o diplomă de merit, un rucsac și o minge de fotbal, după care, la terminarea orelor de curs, acesta a fost  condus acasă cu echipajul de poliție.

”Vizibil emoționat, ne-a condus în curtea casei unde locuiește împreună cu tatăl, bunicul și cu cei doi frați în vârstă de 8, respectiv 9 ani. După  ce am făcut cunoștință cu întreaga familie, înainte de plecare, le-am dăruit acestora alimente, articole de îmbrăcăminte, precum și câteva jocuri.

Fiind întrebați ce și-ar mai dori, cei doi frați mai mici, și-au exprimat în mod timid dorința de a avea acuarele, jucării și dulciuri, motiv pentru care vom încerca ca în cursul săptămânii viitoare să le îndeplinim și aceste mici dorințe.

Bucuria care vine din lucruri mărunte este de neprețuit, iar întâlnirea cu copiii a fost un moment extrem de emoționant. Aceștia ne-au încântat cu zâmbetul sincer și modul în care se bucură de lucruri mărunte, lucruri care, câteodată, nouă, celor mari ne lipsesc.

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea adresează, în mod public, felicitări celor trei copii care au dat dovadă de spirit civic desăvârşit, fiind un exemplu demn de urmat”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.