Instructajul anual de pregătire
cu președinții comitetelor locale pentru situații de urgență și șefii centrelor operative pentru situații de urgență a avut loc vineri . La activitate au participat, în calitate de invitați, reprezentanți ai Instituției Prefectului județul Vrancea, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea, precum și inspectorul guvernamental, Ion Oprea.
În cadrul instructajului au fost prezentate principalele deficiențe pe linia activității de prevenire, punându-se un accent deosebit pe activitatea de avizare-autorizare a unităților de învățământ, modul de executarea a controalelor la gospodăriile populației, precum și unele aspecte legate de creșterea semnificativă a incendiilor de vegetație uscată.
Totodată, au fost prezentate unele aspecte privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare, fiind evidențiat efortul organizatoric și financiar depus pe timpul activității de avizare a serviciilor voluntare și trecute în revistă principalele drepturi ale personalului voluntar, fiind evidențiate în principal cele care vizează securitatea și sănătatea în muncă și compensarea timpului de lucru prestat la intervenții.
În final a fost prezentată situația operativă pe anul 2019, problemele întâmpinate/modul de întocmire a rapoartelor operative și a proceselor-verbale de constatare a pagubelor și s-au făcut cunoscute concluziile rezultate în urma executării exercițiilor bilunare de înștiințare, precum și a exercițiilor lunare PRO-CIV (Miercurea Alarmelor).



