Un bărbat a decedat luni, la Ploscuțeni, după ce căruța în care se afla s-a răsturnat în afara părții carosabile. Două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit, în jurul orei 14.20, la accidentul care a avut loc pe drumul județean 252.
”În urma accidentului au rezultat 3 victime de sex masculin, dintre care una aflată în stare de inconștiență. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat la toate cele 3 victime. Din nefericire, victima aflată în stare de inconștiență nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul de echipajul SAJ aflat la fața locului. Echipajul SMURD a preluat un pacient, în vârstă de 70 de ani, cu multiple traumatisme și l-au transportat la UPU Focșani. Celălalt pacient a fost preluat de echipajul SAJ”, informează ISU Vrancea.



