Un bărbat din Slobozia Bradului, în vârstă de 40 de ani, a murit într-un centru de colectare a materialelor neferoase. Miercuri, în jurul orei 15:15, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați prin apel 112 că, în jurul orei 15.00, un bărbat a decedat, în timp ce efectua lucrări de reparații auto.
Din primele cercetări efectuate de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului a rezultat faptul că bărbatul efectua lucrări de reparații ale unui utilaj și a fost surprins de cabina acestuia, care s-ar fi desprins.
La fața locului s-a prezentat și un echipaj din cadrul SAJ Vrancea însă, din nefericire, în urma leziunilor corporale grave suferite, bărbatul a decedat.
În legătură cu producerea evenimentului au fost anunțați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea care s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea verificărilor.
”Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, a anunțat IPJ Vrancea.



