Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați pe 26 martie despre dispariția lui Turturică Cristinel Grigore, în vârstă de 48 de ani, din comuna Străoane. Acesta a plecat voluntar, în ziua precedentă, de la o fermă din extravilanul comunei Negrilești, unde lucra ca zilier, fără a se cunoaște direcția sa de deplasare.
Începând cu dimineața de 27 martie, o echipă formată din 8 polițiști, 2 salvamontiști, 2 jandarmi și 6 reprezentanți ai Primăriei Negrilești a demarat căutările în teren pentru găsirea bărbatului. Eforturile se concentrează în zonele apropiate locului unde a fost văzut ultima dată.
Bărbatul are 1,70 m înălțime, 70 kg, ochi căprui, păr brunet tuns scurt și constituție robustă. La momentul dispariției, era îmbrăcat cu o geacă verde, blugi albaștri și un fes închis la culoare.
Căutările vor continua până la identificarea acestuia, iar autoritățile vor actualiza informațiile disponibile. Persoanele care dețin informații sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze 112.








