Polițiștii Biroului Rutier Focșani au fost sesizați miercuri, la ora 17.00, cu privire la avarierea a două autoturisme ce se aflau staționate pe strada Aleea 1 Iunie din Focșani. La scurt timp, în urma cercetărilor efectuate, conducătorul auto care a părăsit locul producerii evenimentului a fost depistat, într-o parcare din municipiul Focșani.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul, în vârstă de 28 de ani, posedă permis de conducere, care figurează însă ca fiind Reținut.
Întrucât bărbatul avea un comportament specific consumatorilor de substanțe psihoactive, acesta a fost testat la un spital și a ieșit pozitiv pentru rubricile BZO și TCA. Ulterior, i-au fost prelevate probe biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.



