Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, îl cercetează pe u bărbat care este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu.
În acest an, suspectul ar fi înfiinţat o plantaţie de canabis pe terenul situat în zona rurală a județului Vrancea, destinată comercializării și consumului propriu.
Joi au fost efectuate trei percheziții domiciliare și au fost descoperite trei solarii amenajate special cultivării canabisului, 166 de plante (86 verzi și 80 uscate), hașiș, aproximativ 5 kilograme de canabis, în mai multe borcane din plastic și saci, precum și alte mijloace de probă.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.










