Un bărbat și-a înfipt un cuțit în torace, sub influența băuturilor alcoolice

0
82

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Butucoasa, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a rănit sigur cu un cuțit, vineri seara. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești, în urma unui apel la 112, la ora 18.25. Aceștia au constatat că bărbatul sângera și avea un cuțit înfipt în torace.

”Evaluând rapid situația, colegii noștri, agent Patrichi Andrei și agent Negrea Narcis i-au oprit bărbatului sângerarea și au solicitat ambulanța.

Pentru că în astfel de situații secundele sunt extrem de prețioase, au decis să plece în întâmpinarea ambulanței care avea de parcurs peste 40 km până la domiciliul bărbatului .

Andrei a continuat să aplice presiune cu pansamente în zona plăgii iar după circa 2 km parcurși, luminile roșii și albastre s-au întâlnit cu cele ale echipajului de ambulanță.

Bărbatul a devenit inconștient însă cei doi polițiști au mizat pe faptul că viața unui om depinde de secunde reușite în care au acționat prompt”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.