Un bărbat și-a uitat borseta cu 4500 de euro într-o vinarie

0
215

Lecție de spirit civic, predată de o femeie din comuna Popești, județul Vrancea. Pe 14 august , ora 15.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cotești au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că un bărbat și-a uitat în cursul zilei de 13 august borseta, la vinăria unde aceasta lucrează și că nu s-a întors până la acel moment pentru a o recupera.

În baza documentelor găsite înăuntru, polițiștii au reușit să îl contacteze pe proprietarul bunului pierdut – un bărbat din județul Vâlcea. În interior se afla suma de 4.500 de euro, dar și mai multe documente și carduri bancare.

„În scurt timp, cu ajutorul polițiștilor, portofelul a ajuns la proprietarul de drept.

O felicităm, pe această cale, pe doamna Ochiuz Mioara, pentru gestul nobil pe care l-a făcut!”, au spus polițiștii vrânceni.