Un consilier local din Corbița a fost repus în funcție de instanță

0
78

Un consilier liberal din Corbița și-a recâștigat în instanță funcța, după ce în Consiliul Local s-a votat încetarea mandatului  acestuia pe motivul absențelor de la ședințe. Gigel Maxim a rămas fără mandat printr-o hotărâre adoptată pe 27 aprilie 2023. Acesta  a cerut în instanță anularea hotărârii și a câștigat la Tribunalul Vrancea.

Pe lângă anularea hotărârii, consilierul local a obținut și plata cheltuielilor de judecată.

”Partidul Național Liberal –  Filiala Vrancea condamnă ferm aceste derapaje comise de administrația PSD Corbița și îndeamnă la rezolvarea problemelor comunității, nu la răzbunări politice și abuzuri comise împotriva cetățenilor”, au spus reprezentanții PNL Vrancea într-o postare pe pagina de Facebook.