Un muncitor a căzut de pe un stâlp și a murit

0
131

Un bărbat a căzut de pe un stâlp de susținere a energiei electrice și a murit la spital. Evenimentul tragic s-a petrecut luni. La ora 16.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție TF Focșani au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că în jurul orei 15.40  un bărbat care lucra pe un stâlp de susținere a rețelei electrice de iluminat a căzut de la o înălțime de aproximativ 5-6 metri, suferind mai multe leziuni.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea, împreună cu specialist criminalist din cadrul I.P.J. Vrancea, în vederea efectuării cercetării la fața locului, fiind anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea.

”Bărbatul în cauză a fost transportat la o unitate medicală, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare, însă, din nefericire, în jurul orei 18.10 acesta a decedat.

In cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate și luării măsurilor legale care se impun”, a anunțat IPJ Vrancea.