Un pădurar și un tehnician silvic reținuți de polițiști

0
82

Un tehnician silvic și un pădurar de pe raza județului Vrancea au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 ore. În cursul zilei de astăzi cei doi vor fi prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă. La data de 09.12.2019, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la imobilele celor în cauză, au fost ridicate documente cu regim silvic și alte înscrisuri de interes, bunuri și mijloace materiale de probă, precum și sumele de 23.465 de lei și 2.150 de euro.
Unul dintre bărbați este cercetat pentru două infracțiuni de abuz în serviciu și alte 12 infracțiuni incriminate de Codul silvic, iar celălalt bărbat pentru 2 infracțiuni silvice, 8 infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, furt și șantaj.