Opt pasageri se aflau în microbuzul implicat în accidentul produs la ieșirea din Focșani. Niciunul dintre călători nu a suferit răni în urma accidentului. În schimb, o persoană aflată în autoturism a fost rănită. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, urmând a se decide dacă este nevoie de transportul său la spital. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.
„Pompierii militari au fost alertați astăzi, 26 aprilie a.c., în jurul orei 14:05 despre un accident rutier produs pe DN 2 E 85 la intrarea în localitatea Golești dinspre Focșani, în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz transport persoane. În urma impactului dintre acestea a rezultat o victimă de sex feminin, conducător auto al unuia dintre autoturisme. În microbuz se aflau la momentul producerii accidentului, 8 persoane, care s-au autoevacuat, fără a necesita ulterior asistență medicală.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și 1 echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ).
Paramedicii, au acordat primul ajutor calificat victimei, care se afla în stare de inconștiență, politraumatizată prin accident rutier. Pacienta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.
La fața locului, pompierii au acționat pentru decuplarea bornelor de la un autoturism și au asigurat măsurile PSI necesare”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.



