Un tânăr băut și fără permis a fost prins de poliție după ce mașina i-a luat foc

0
32
Foto ARHIVĂ

Un tânăr a fost prins de două ori în aceeași noaptea băut și fără permis la volan în comuna Vintileasca. Prima dată a fost oprit de polițiști, iar a doua oră a fost nevoit să sune la 112 întrucât mașina i-a luat foc în trafic.

Miercuri seara, la 21.05, polițiștii din Dumitrești au prins un tânăr de 19 ani, pe DN 2R, în Vintileasca, în timp ce conducea o mașină, având o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice.

Câteva ore mai târziu, la 02.24, polițiștii din Dumitrești au fost sesizați prin 112 de către același tânăr cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Vintileasca, acesta a luat foc din cauza unor defecțiuni tehnice.

Polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă, iar incendiul auto a fost lichidat de către SVSU Vintileasca.

Conducătorul auto a fost din nou testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere și  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.