Acasă Actualitate Un tânăr din Adjud lovit într-o benzinărie. S-a răzbunat pe agresor: a...

Un tânăr din Adjud lovit într-o benzinărie. S-a răzbunat pe agresor: a intrat cu mașina în el

0
99

Doi tineri au avut un conflict în Adjud, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Ieri, 30 martie, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au fost sesizați prin 112 de către un tânăr, în vârstă de 25 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla într-o stație peco de pe raza municipiului, lângă el a oprit un autoturism, iar pasagerul din dreapta față, în vârstă de 24 de ani, i-a aplicat mai multe lovituri.

La scurt timp, persoanele în cauză s-au reîntâlnit într-o altă stație peco, la ieșirea din Adjud, unde tânărul în vârstă de 24 de ani a fost lovit de un autoturism care era condus de către persoana în vârstă de 25 de ani, pe care o lovise în urmă cu 10 minute.

Fiindu-i provocate leziuni în zona membrelor inferioare, acesta a fost transportat cu ambulanța la o unitate medicală, în vederea primirii îngrijirilor necesare.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în prezent se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate și luarea măsurilor legale ce se impun.