Un tânăr din Panciu este cercetat de poliție pentru comercializarea fără drept de articole pirotehnice. Pe 12 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Panciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că tânărul respectiv ar deține la domiciliu articole pirotehnice, pe care le-ar comercializa prin intermediul unei rețele de socializare.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.
”Continuând cercetările în cadrul dosarului penal, la data de 26 decembrie 2021 polițiștii l-au depistat pe tânărul în cauză pe raza orașului Panciu, în timp ce intenționa să comercializeze o cantitate de aproximativ 20 kg articole pirotehnice de diferite modele și categorii.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal”, arată polițiștii vrânceni.



