Focșaniul ar putea găzdui mai multe specializări ale Universității București și ale Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean, a avut o discuție vineri cu rectorii celor două universități, Marian Preda și Tudorel Toader.
”Universitatea București are în curs de acreditare specializările ”Managementul afacerilor” și ”Geografia turismului”, în contextul în care are deja înscriși 250 de studenți la ”Științele educației” și la programul de Master, ambele derulate de mai mulți ani în orașul nostru. Universitatea din Iași urmează să aducă la Focșani specializarea ”Management și expertiză vitivinicolă”, cu specialiști din Iași și cu experți din Franța (Bordeaux), acolo unde tot ceea ce ține de cultura viței de vie este recunoscut la nivel mondial. Rectorul universității ieșene are în vedere și alte specializări care vor fi stabilite ulterior, iar documentația pentru autorizare provizorie va fi depusă la ARACIS”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Vrancea.
Urmează ca în prima parte a anului viitor să se stabilească detaliile concrete ale parteneriatului dintre administrația județeană și cele două universități. Consiliul Județean vrea ca fosta Prefectura Putna să găzduiască cursurile care se vor ține la Focșani.