O surpare de mari proporții s-a produs la sfârșitul săptămânii trecute pe drumul județean 205 E Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri, la ieșirea din Vidra. Drumul este în curs de modernizare e către Consiliul Județean, iar alunecarea neprevăzută a dat peste cap lucrările.
Pentru a analiza situația, Consiliul Județean la fața locului a fost chemat unul dintre cei mai cunoscuți experți în tehnici în consolidări, profesor doctor Nicolae Boțu, de la Facultatea de Construcții din Iași.
”Imediat după producerea alunecării de teren, Consiliul Județean a contactat de urgență prestatorul serviciilor de proiectare pentru lucrările care se efectuează la acest drum, proiectantul deplasându-se în aceeași zi (vineri, 31 martie) la locul producerii evenimentului, împreună cu personalul de specialitate din cadrul Direcției Tehnice și Investiții din CJ, pentru a examina situația. Proiectantul a transmis informațiile de la fața locului către expertul tehnic în consolidări prof. dr. ing. Nicolae Boţu din Iași. Acesta se va deplasa în teren în cel mai scurt timp, pentru a analiza cauzele producerii incidentului și pentru a stabili soluția tehnică de urmat, în cadrul unei expertize tehnice, pentru aducerea drumului la starea anterioară producerii acestei calamități.
Întreg sectorul de drum județean 205E pe care au loc lucrări de modernizare și consolidare este închis circulației publice până la finalizarea și recepția lucrărilor, nefiind înregistrate alte incidente”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Vrancea.



