Pe 12 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 10 februarie, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Constanța, ar fi împușcat fără drept un urs.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul, în timp ce se afla la o vânătoare organizată pe un fond cinegetic din Nistorești, însoțit de un alt bărbat di Constanța, de un paznic și de un tehnician de vânătoare, ambii din cadrul unui ocol silvic, ar fi împușcat fără drept un exemplar de urs, după care ar fi părăsit fondul cinegetic, fiind identificați ulterior.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și uz de armă letală fără drept.



