Acasă Actualitate Vântul puternic a făcut pagube în Focșani: copaci căzuți, un acoperiș smuls...

Vântul puternic a făcut pagube în Focșani: copaci căzuți, un acoperiș smuls și mașini avariate

0
208

Pompierii militari au intervenit marți după-amiază în mai multe zone din municipiul Focșani, după ce vântul puternic a provocat mai multe incidente.

Echipajele au degajat un arbore căzut pe strada Mărășești, un alt copac prăbușit pe strada Făgăraș și un arbore căzut pe carosabil, pe Bulevardul Unirii.

Totodată, pompierii au intervenit pe strada Războieni, unde un acoperiș a fost desprins de vânt. În urma incidentului au fost avariate patru autoturisme și două gospodării.

O altă intervenție a avut loc în zona Ceasul Rău, unde o creangă a căzut peste un magazin.

Pompierii au continuat monitorizarea situației din teren și au rămas pregătiți pentru alte intervenții cauzate de vremea nefavorabilă.

Autoritățile le recomandă oamenilor să evite zonele afectate și să nu se adăpostească sub copaci, stâlpi sau panouri publicitare. Situațiile de urgență pot fi anunțate la 112