Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru în comuna Vidra, unde a analizat, împreună cu primarul Silviu Pintilie și reprezentanții administrației locale, principalele investiții și proiectele aflate în derulare.
Prima oprire a fost la internatul Liceului din Vidra, unde au fost evaluate starea clădirii și necesitatea unor lucrări de reabilitare. Potrivit conducerii CJ, sunt analizate variantele de finanțare pentru includerea obiectivului într-un program de investiții.
Vizita a continuat la Spitalul din Vidra, unde au fost verificate investițiile realizate în ambulatoriul de specialitate. Unitatea este dotată cu computer tomograf, aparatură modernă de radiologie și infrastructură medicală modernizată. Președintele CJ a solicitat accelerarea procedurilor necesare pentru punerea în funcțiune a ambulatoriului.
Delegația a vizitat și grădinița modernizată printr-un proiect finanțat din fonduri AFIR, în valoare de aproximativ 2,7 milioane de lei, precum și Centrul de Zi pentru Copii „Sfânta Maria”, unde sunt sprijiniți copii aflați în situații vulnerabile.
„Vidra este o comunitate importantă pentru județul Vrancea și se află între prioritățile noastre. Am venit aici pentru a vedea direct realitatea din teren și pentru a identifica, împreună cu autoritățile locale, soluțiile necesare. Educația, sănătatea și protecția copiilor nu sunt domenii în care putem accepta întârzieri. Investițiile trebuie finalizate, puse în funcțiune și să producă efecte concrete pentru oameni. Acesta este angajamentul nostru și aceasta este direcția în care mergem”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.












