Proiectul viitorului spital județean ar putea fi realizat în etape, deoarece fondurile necesare pentru întreaga investiție sunt foarte mari. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Cătălin Toma, spitalul este prins în lista de investiții a Ministerului Sănătății, care a cerut clarificări cu privire la obiectiv.
”Acest spital va fi realizat în etape, pentru că valoarea este foarte mare. Momentan, finanțarea este o certitudine, dar să vedem suma”, a afirmat Cătălin Toma, într-o conferință de presă.