Ziua de 25 noiembrie a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor. Data este aleasă pentru a comemora asasinarea violentă a trei dintre surorile Mirabal, care au fost ucise în Republica Dominicană în 25 noiembrie 1960, în timpul dictaturii lui Rafael Trujillo.
Această zi este marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate asupra femeilor.
Violența asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc acasă, pe stradă, la scoală, la locul de muncă, în tabere de refugiați, in spitale. În măsura mai mare sau mai mică, se petrece în toate țările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediul de proveniență, venit sau nivelul de educație.
În rezoluția sa, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a invitat guvernele, agențiile Națiunilor Unite, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze evenimente în această zi pentru a atrage atenția publicului asupra problemei violenței împotriva femeilor.