Acasă Actualitate Ziua Națională a Salvamont România, marcată în Crângul Petrești prin demonstrații și...

Ziua Națională a Salvamont România, marcată în Crângul Petrești prin demonstrații și activități pentru public

0
52

Ziua Națională a Salvamont România va fi marcată în județul Vrancea printr-un eveniment dedicat publicului, organizat sâmbătă, 1 august, între orele 09:00 și 14:00, în Zona de Agrement a Crângului Petrești.

Cei care vor participa vor putea vedea demonstrații practice de salvare montană, vor descoperi echipamentele folosite în intervenții și vor sta de vorbă cu salvamontiștii vrânceni despre misiunile pe care le desfășoară în teren.

Programul include și activități pentru copii și familii, printre care o tiroliană și alte experiențe outdoor, organizatorii urmărind să promoveze regulile de siguranță în natură și respectul pentru mediul montan.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, cu ocazia Zilei Naționale a Salvamont România, sărbătorită anual la 1 august.

Manifestarea își propune să aducă în atenția publicului activitatea salvamontiștilor și rolul acestora în intervențiile pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate în zona montană.