Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” Vrancea a organizat, duminică, ”Ziua Porților Deschise”, cu ocazia Zilei Pompierilor din România.
Subunitățile de intervenție și-au deschis porțile pentru copii, părinți, cadre didactice și alți vizitatori interesați să afle cum lucrează pompierii și ce echipamente folosesc în misiunile de salvare.
Participanții au putut vedea autospecialele, echipamentele de protecție și tehnica de intervenție, dar și spațiile în care pompierii se pregătesc pentru misiuni.
O atenție specială a fost acordată copiilor, care au putut vedea de aproape autospecialele și echipamentele folosite în situații de urgență și au discutat cu pompierii despre activitatea acestora.
În timpul evenimentului, reprezentanții ISU Vrancea au prezentat și reguli de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, cu accent pe prevenție și reacția corectă în astfel de momente.
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual pe 13 septembrie, în amintirea Bătăliei din Dealul Spirii, din 1848.



