Potrivit rapoartelor-sinteză ce au stat la baza proiectului de Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumei de 101.985.10 mii lei din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului României prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021 pentru refacerea lucrărilor de infrastructură de interes județean şi local, afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase, din perioada 18.06.2021-29.06.2021, în judeţul Vrancea situația se prezintă după cum urmează:
La nivelul localităților: Boghești, Chiojdeni, Gura Caliței, Năruja, Nereju, Nistorești, Paltin, Spulber și Vrâncioaia au fost identificate următoarele obiective afectate: 11,75 km drum județean, 6 poduri și podețe, toate aparținând domeniului public al Consiliului Județean Vrancea, valoarea pagubelor ridicându-se la suma de 729.500 lei.
În comunele Tulnici, Biliești , Nereju, Soveja, Mera, Câmpineanca, Paltin, Reghiu, Câmpuri, Chiojdeni, Bârsești, Cotești, Poiana Cristei, Dumitrești, Vidra, Spulber, Homocea, Păunești, Năruja, Boghești, Bolotești, Nistorești, Garoafa, Ploscuțeni, Păulești, Gura Caliței, Dumbrăveni, Negrilești, Vrâncioaia, Valea Sării, Andreiaşu de Jos, Adjud, Vârteşcoiu şi Suraia au fost identificate următoarele obiective afectate: 173 km drumuri comunale, străzi și poduri aparținând domeniului public al localităților, pagubele fiind estimate la suma de 256.100 lei.
Cele mai afectate localități: comunele Biliești, Nereju, Bolotești, Paltin și Tulnici.
„În urma verificării gospodăriilor inundate, comisiile de evaluare au constatat că imobilele de locuit din zonele inundate au fost afectate prin pătrunderea apei la un nivel de maxim 10-15 cm, fapt ce a dus la deteriorarea pardoselilor și pereților la limita nivelului apei, evaluarea gradului de deteriorare fiind sub procentul de 25 %, iar calculul și acordarea despăgubirilor se va realiza conform prevederilor HGR nr.671/24.06.2021”, precizează Instituția Prefectului Vrancea.
În perioada 18 iunie -29 iunie 2021 la nivelul județului Vrancea au fost înregistrate fenomene hidrometeorologice periculoase sub forma ploilor abundente ce au cauzat scurgeri importante pe versanți, torenți şi pâraie, creșteri ale debitelor de apă și inundații în 33 de localități din județ.
„În toată această perioadă, Instituția Prefectului județului Vrancea prin prefectul județului, domnul Gheorghiță Berbece și instituțiile coordonate au desfășurat următoarele activități:
- 19 iunie 2021 prezență în zona localității Nereju, unde 12 persoane, aflate într-o zonă forestieră, au rămas izolate din cauza creșterii nivelului și debitului râului Zăbala. În urma colaborării între Salvamont Vrancea și ISU Vrancea, s-a reușit, printr-un sistem provizoriu tip tiroliană, salvarea tuturor celor 12 persoane.
- 19 iunie 2021 vizitarea zonelor inundate din comunele Tulnici, Nistorești și Garoafa și dispunerea măsurilor de restricționare a circulației pe drumul județean DJ 204E Mircești, Ciușlea, Doaga impracticabil datorită inundațiilor.
- 20 iunie 2021 convocarea unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia au fost evaluate și dispuse măsurile necesare a fi aplicate pentru gestionarea fenomenelor meteorologice la nivelul județului Vrancea.
- 21 iunie 2021 prezența prefectului în zona localităților Garoafa și Biliești pentru monitorizarea și transmiterea informațiilor privind evoluția situațiilor de risc ca urmare a căderilor masive de precipitații. La Biliești și Lepșa –zona Păstrăvărie au acționat 57 de pompieri cu 5 autospeciale de primă intervenție, 4 autocamioane de intervenție, 4 motopompe remorcabile și 7 motopompe transportabile.
- 22 iunie 2021 convocarea unei ședințe de lucru operative cu reprezentanții DSP Vrancea și DSVSA Vrancea, pentru a stabili cu celeritate acțiuni pentru identificarea punctelor de revărsare a apelor și posibilitățile de gestionare, instruirea populației asupra modului de igienizare si dezinfecție a fântânilor, recoltarea de probe de apă, informarea privind consumul de apă, sprijinirea în administrarea vaccinului antidifteric precum și acțiuni de colectare a cadavrelor de animale şi dirijarea lor la incinerare; mutarea animalelor din gospodăriile afectate in zone sigure.
- 22 iunie 2021 convocarea unei ședințe operative de lucru cu reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea pentru a stabili modalitatea de acțiune de identificare a tuturor pagubelor înregistrate la gospodăriile din localitățile afectate de inundații.
- 23 iunie 2021 domnul prefect Gheorghiță Berbece a fost prezent în zona Vadu Roșca unde s-au derulat activități de îndiguire cu saci de nisip pentru a împiedica apele să înainteze către gospodării.
- 23 iunie 2021 vizită alături de directorul A.N.I.F Vrancea la stația de pompare SPE1Vadu-Roșca pentru a evalua capacitatea instalațiilor de a pompa și dirija apele către canalul de deversare.
- 23 iunie 2021 deplasarea tot în zona satului Vadu Roșca alături de reprezentanții SGA Vrancea, pentru a verifica în teren amplasarea digurilor mobile-tip panouri de aluminiu, în scopul limitării efectelor cauzate de creșterile de apă.
- 23 iunie-30 iunie 2021 deplasarea în teren a echipelor mixte de evaluarea a pagubelor formate din reprezentanți ai Instituției Prefectului Vrancea, Consiliului Județean Vrancea, Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea.
- 1 iulie 2021 convocarea unei ședințe operative de lucru cu reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea și Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vrancea, având ca subiect analizarea și aplicarea procedurii de acordare despăgubiri pentru proprietarii locuințelor afectate de inundații în luna iunie 2021.
- 6 iulie 2021 convocarea ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Vrancea de către prefectul județului Vrancea, în cadrul căreia au fost aprobate rapoartele-sinteză prin care au fost centralizate obiectivele din județ afectate de precipitațiile abundente din perioada 18 iunie -29 iunie 2021 precum și sumele solicitate pentru refacerea acestor obiective”, se arată în comunicatul Instituției Prefectului.



