Pe parcursul lunii iulie, CJRAE Vrancea, prin Cabinetul de Asistență Psihopedagogică al Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani desfășoară Atelierele de dezvoltare personală „Școala din vacanță: colegi de clasă și colegi de joacă”. Activitățile se adresează elevilor de gimnaziu și se desfășoară outdoor sub coordonarea profesorului consilier școlar.
Temele abordate în cadrul atelierelor sunt următoarele: autocunoaștere și intercunoaștere, managementul emoțiilor, comunicare și relaționare socială, managementul timpului și al învățării.
Activitățile sunt astfel concepute pentru a ajuta copiii să se cunoască mai bine pe ei și pe cei din jur și pentru a învăța să își gestioneze emoțiile. De asemenea, prin tehnicile folosite, copiii își vor dezvolta și vor exersa abilitățile de comunicare și relaționare socială. Un atelier va fi alocat și formării abilităților de gestionare a timpului și identificării unor strategii eficiente de învățare.










